Experimentul Din Elvetia

Primul fascicul de protoni introdus în cadrul Large Haldron Collider (LHC) a efectuat un tur complet al tunelului cu lungimea de 27 de kilometri situat la 100 de metri în subteran, în regiunea de graniţă franco-elveţiană.

Primul fascicul de protoni a fost injectat în cadrul acceleratorului la ora 07.30 GMT, indicatorii de pe ecranele de control indicând că acesta a intrat cu succes în prima secţiune a tunelului şi că, la mai puţin de o oră de la începerea experimentului, a parcurs un tur complet al tunelului, realizând obiectivul principal al cercetătorilor pentru prima zi a experimentului.

Pus în funcţiune miercuri dimineaţă, LHC are misiunea de a detecta particulele elementare ale materiei despre care se vorbeşte în fizica teoretică dar care nu au fost niciodată observate. În plus, experimentul ar putea evidenţia particulele "super-sistemice" care formează materia neagră.

"După injectarea fasciculului, a trebuit să aşteptăm circa cinci secunde pentru a putea recepţiona informaţii", a declarat Lyn Evans, directorul proiectului LHC.
Demararea proiectului va fi urmată de punerea în circulaţie a unui al doilea fascicul, care va parcurge tunelul LHC în sens invers. Primele coliziuni protonice - care nu vor avea loc mai devreme de câteva săptămâni - vor produce energii de circa 450 de gigaelectronvolţi (GEV), adică un pic mai puţin decât jumătatea puterii Fermilab din Chicago, până acum cel mai mare accelerator din lume.

Doar după câteva săptămâni sau luni, când energiile puse în mişcare în cadrul LHC vor ajunge la niveluri inegale, se va putea ajunge până la circa 7 teraeclectronvolţi (Tev), putere de şapte ori mai mare decât a Fermilab.

Obiectivul LHC este "acumularea de informaţii prin care să se înţeleagă comportamentul materiilor fundamentale", a spus fizicianul Daniel Denegri, care monitorizează detectorii CMS din interiorul tunelului.

Pe lângă detectorii CMS, în interiorul LHC se mai găsesc detectori Atlas, care căută semne privind elemente fizice noi, inclusiv originile materiei şi extradimensiuni, Alice, care studiază forma "lichidă" a materiei / plasmei existente după Big Bang, şi LHCb, care analizează ce s-a întâmplat cu materia lipsă după Big Bang în condiţiile în care acesta a creat cantităţi egale de materie şi antimaterie.

Pentru a putea vedea stirea fara intreruperi dupa ce l-ati pornit dati-i pause si asteptati 30 de secunde.




Şocurile protonice din interiorul LHC vor degaja o căldură de 100.000 mai mare decât cea din centrul Soarelui şi ar trebui să permită mai ales detectarea bosonilor Higgs, particulă misterioasă care a dat masă tuturor celorlalte particule, potrivit teoriei "modelului standard". Modelul actualmente agreat de fizicieni implică bosoni Higgs, numiţi şi "particulele lui Dumnezeu".

Potrivit teoriilor existente, particulele îşi obţin masa proprie prin interacţiuni cu un câmp generat de bosonii Higgs. Cele mai recente observaţii atronomice sugerează că materia obişnuită - cum ar fi galaxiile, gazele, stelele şi planetele - reprezintă numai 4% din Univers, restul fiind materie neagră (23%) şi energie neagră (73%). Fizicienii consideră că LHC poate oferi informaţii cruciale în legătură cu natura materiei misterioase.

Energiile foarte mari puse în mişcare vor permite recrearea, timp de o fracţiune de secundă, a stării Universului din prima sută de miime de secundă de după Big Bang, în urmă cu 13,7 miliarde de ani.

Coliziunile ar putea genera găuri negre minuscule despre care fizicienii de la CERN susţin că nu generează pericol şi că prezenţa lor nu va fi de durată. Cu toate acestea, au existat şi voci care au susţinut că aceste mini-găuri negre vor atrage materia din jurul lor, provocând sfârşitul lumii.

Ideea Large Hadron Collider a apărut la începutul anilor 1980, proiectul primind aprobarea în 2006, la un cost mult mai mic. Cu toate acestea, CERN a subestimat costurile echipamentelor şi activităţilor inginereşti, motiv pentru care a fost nevoit să împrumute sute de milioane de euro de la bănci pentru a putea finaliza acceleratorul. Preţul la care a ajuns construcţia LHC este de patru ori mai mare decât cel estimat iniţial.